Nu a trecut mult de când toată media locală propovăduia promisiuni deșarte împachetate în „stare de normalitate”, „consens”, „linişte”, „interesul cetățeanului”, ș.a.m.d., demagogii în care am încetat să mai cred de vreo câteva campanii electorale în urmă și confirmate total în ședința de astăzi în care am reauzit: „tu să taci când vorbesc eu”, „să nu-mi pronunți numele”, „am dreptul la replică”, dar și numeroase apelări sau luări de cuvânt pe probleme ce țin mai degrabă de viața personală, de trecut sau de interese politice ori de plata unor polițe rămase în
așteptare. Așadar în ședințele Consiliului Local de la Rădăuți, aleșii locali nu-și pot da jos haina politică, probabil de rușine, de teama de a nu rămâne goi; goi de logică, de cunoștințe, de altruism, de teamă că haina administrației s-ar putea să le fie largă sau strâmtă. S-au ales, s-au votat, s-au aranjat, evident în „slujba cetățeanului”. De pildă în Consiliile de Administrație ale școlilor și grădinițelor, un factor decisiv în luarea deciziilor l-au avut urmașii, nu ai noştri ci ai lor. Câtă tevatură pentru un WC sau pentru terase pe esplanada orașului, împotriva cărora votează chiar cel care a inițiat proiectul în care se prevedea „o zonă centrală cu acces pietonal, cu bănci, terase, umbrele şi verdeaţă”. Da motivat consilierul! Cică „să nu se încurce circulația pe trotuar”…(care trotuare pe esplanadă?). Și când te gândești că noii veniți încă nu au spart gheața timidității, să te ții liniște și coeziune în noua formulă a administrației.
Majoritatea largă
