Inventivitatea contrabandistilor se dovedeste fara limite, mai nou acestia au trecut fraudulos peste frontiera de stat a romaniei transportand tigari cu un deltaplan. Duminica, 11 iunie, în jurul orei 02.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un aparat de zbor de mici dimensiuni care transporta ţigări de contrabandă din Ucraina în România. Acestia au monitorizat traseul deltaplanului, au depistat si reținut, pe teritoriul României, un cetățean român și mai multe colete ce
conţineau 4.000 pachete cu ţigări de proveniență Belarus. MotoDeltaplanul s-a deplasat pe direcţia localităţilor Frătăuții Noi – Bilca – Gălănești şi ulterior s-a întors pe teritoriul ţării vecine. O echipă operativă a luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei si pe raza localităţii Gălănești, jud. Suceava au fost descoperite mai multe colete cu țigări, iar în apropiere, a fost descoperită, ascunsă într-un canal, o persoană identificata ca fiind T. B., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava. Acesta a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. Au fost informate și autorităţile de frontieră ucrainene despre producerea evenimentului, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate. Cele 4.000 pachete de țigări, marca NZ Gold, de proveniență Belarus, în valoare de aproape 47.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă iar pe numele tânărului a fost emisă ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Rădăuți.