Muzeul Mănăstirii Bogdana a găzduit Duminică, 25 februarie, 2024, o manifestare cultural religioasă, sub auspiciile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în prezența PS Damaschin Dorneanul, în cadrul căreia domnul prof. univ. dr. Remus Rus, specialist în istoria și filosofia religiilor și-a lansat cartea „Theotokos – Enciclopedie teologică”.
Alături de Părintele Arhimandrit Irineu Lichi Starețul Mănăstirii, Părintele Protopop Ionel Maloș, primarul Bogdan Andrei Loghin au fost prezenți un mare număr de preoți, stareți și starețe, mulți dintre aceștia, fiind foști elevi ai profesorului Remus Rus.
Seara a debutat cu un scurt moment oferit de Corala „Timotheos” a Colegiului Tehnic Rădăuți, cuvântul Preasfinției Sale Damaschin Dorneanul, prezentarea cărții de către prof. Remus Rus, iar la final Corala „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți.