Cred că dacă concursul vreau să fiu milionar nu ar fi televizat, Virgil Ianțu ar avea pe puţin de o sută de ori mai mulţi concurenţi. Ei bine, tot aşa şi cu "Hora Bucovinei", dacă presa nu ar fi prezentă, adio politicieni iubitori de folclor, şamponaţi în baie de mulţime. Mare aglomeraţie mare, fanfare, ciobani, câini, tiribombe, grătare, cai, solişti şi ansambluri, stâni şi mare abundenţă de cașuri, brânze şi afumături, stropite din belşug tot cu… naturale și bio. Speram să văd o horă, care dacă ar fi fost cât imaşul de la Bucșoaia, cu aşa aglomeraţie, prindea loc în cartea recordurilor.
Un fel de bâlci uriaş, motiv de socializare şi de bârfă politică ori folclorică. Parada candidaţilor, îmbrăţişările aliaţilor, fotografii şi interviuri, ceva fum dar şi fumuri şi mult spectacol. Politic dar şi folcloric. Mult trâmbiţata continuitate a manifestării adânceşte şi mai mult neputinţa şi fariseismul politicienilor, care nu văd nici de această dată dincolo de butaforia scenei şi fumul grătarelor, până la clădirile rămase în paragină, în care zeci de generaţii şi-au petrecut vacanţele. Dormitoare, sală de mese, careu, toalete sau infirmerie, totul arată că după un cataclism, fără uşi sau geamuri, dărăpănate şi devenite wc-uri de ocazie. Pentru o secundă am avut impresia că timpul se opreşte în loc şi re aud goarna pionierilor şi educatorii care ne spuneau că nu avem voie să ne apropiem de râul Moldova. Odinioară Tabără, astăzi monument al degradării, tronează la Bucșoaia ca jumătatea întunecată a lui In si Iang, ca orașele japoniei bombardate, păstrate in memoriam ca mărturie a greșelilor unei generații. Trecând peste nostalgiile unor amintiri îmbătrânite odată cu rămășițele unei foste tabere, la Bucșoaia s-a cântat și dacă tonul face muzica, ăsta-i ritmul după care se joacă, iar cei care nu știu pașii nu au decât să schimbe…tabăra.
Tiri Bomba
