Succesul poveștii cu un rege și cu clovni, fără cortină

Nici măcar nu pot să încep cu clasicul „A căzut cortina peste …”pentru că spectacolul de lumină, culoare și muzică gândit de regizorul importat de la Naționalul Ieșean s-a jucat fără cortină. DA! fără cortină, fără sufleur, fără costume impresionante, fără nimic care să știrbească sau să distragă atenția de la jocul actorilor. Cu siguranță actori, nu elevi, sau tineri! Pentru că au jucat! Au „mers pe sârmă”. DA! Chiar și atunci când sala a exclamat un „haaaaa” cu sufletul la gură, pentru că un pat suprapus era să se răstoarne cum nu era în plan. Am vrut să asist la a doua premieră, pentru a percepe la cald reacția spectatorilor, nu a părinților, colegilor, profesorilor sau oficialităților. Cinci minute de aplauze binemeritate, buchete de flori, lacrimi de bucurie și extaz. Din mulțimea care ieșea de la spectacol am surprins replici : „sunt extraordinari…”, „…buni ce mai…”, „a meritat…”, „ferice de profesorii lor…”, „…ăla micu m-a dat pe spate…” , „ ăla …clovnul bătrân, ce mai ..un Tudor Chirilă…”, „…am venit de la Sucevița că nu am mai fost demult la teatru, dar ăsta nu e teatru, spectacol dom-le…spectacol”, „mă dureau palmele…”. Asta spune tot!

Dincolo de ecoul aplauzelor, de extazul actorilor sau reușita lui Ovidiu Lazăr, de suportul lui Bogdan Loghin, rămâne teatru. Avem din nou o trupă de teatru. Poate nu toți vor deveni actori, dar cu siguranță scena asta le-a schimbat dacă nu cursul vieții, cel puți optica, percepția față de teatru, de aceste iluzii fantastice, rupte din viață, cu subtilități și măști. După premieră, actorii au gustat din dulceața unui tort pe care era sigla teatrului rădăuțean, au dat autografe și au discutat despre planuri, pentru că urmează turnee, festivaluri de teatru, altfel spus de-abia începe. Felicitări!