A fost odată, un parc ZOO, care avea şi un struţ. De bătrâneţe, de frig sau pur şi simplu de nervi, acesta şi-a dat duhul, reducându-şi la zero valoarea de inventar. De aici povestea este năpădită de o groază de personaje, comisii de anchetă, doctori, consilieri, politicieni, toţi în timpul serviciului, deci plătiţi să scrie mai departe povestea struţului. Unul din membrii comisiei, tot împleticindu-se printre cuştile animalelor, stă de vorbă cu bârfitoarea de maimuţă, care-i spune că deşi pare o crimă, struţul a murit de oftică, pe motiv că a fost parcat la un loc cu gloabele parcului. Evident ca “Sherlock Holmes” a mutat ancheta in grajdurile cailor, numai că la recensământul acestora s-au descoperit patru bidivii in plus, care nu mănâncă jăratec ca în basmele adevărate, ci-şi văd liniştiţi de raţia de hrană alocată de la buget. Cum austriecii, grănicerii şi poliţiştii au renunţat demult la cai, comisia a tot anchetat până când au aflat că gloabele sunt acolo cu ordin de la împărat şi parafă de la castel.
Orice asemănare cu fapte şi personaje reale NU este întâmplătoare.
Ş-am încălecat pe-o şa
