Dacă Iohannis își rezervă dreptul de a se exprima rar sau deloc, ei bine și eu am dreptul să nu scriu. Nimic! Da, există „chestii” care nu merită să devină subiect de presă. Care va să zica s-a adeverit că bâlbâiala nu se vindecă nici cu ID-uri false de facebook la fel cum nu poți combate ignoranța presei cu publicații online, mai efemere decât campania electorală, laudative și
oportuniste, prolifice precum ciupercile după ploaie și împrăștiate printre gazetele cu credibilitate sau tradiție, cu scop clar, bine definit. Ei și dacă nici numărul de apariții n-au convins cititorii măcar să-i zăpăcim. Pentru aceste efemeride online, copyright este un fel de zero, „copy” și „paste” sunt instrumente de editare, cît despre brand, nume, marcă înregistrată, domeniu plătit „astea nu se pune” că schimbi o literă sau ordinea unui cuvânt și e OK. Ei bine nu a funcționat! NU! Șmirghelul nu face obrazul subțire precum nu ajută la coșuri, dar poate ajuta să demarezi o campanie electorală cu stângu pe tobă, cu sulița și arătătorul în față, cu hârdăul la îndemână, cu critica ascuțită și penița adânc muiată în venin și ascunsă sub „anonim”. Până la startul oficial al campaniei electorale, unii își ascut armele iar alții termină gloanțele (vorba unui confrate), cu siguranță însă va fi o campanie electorală interesantă, dacă nu și este. Urmărind evoluția unor candidați în perioada de precampanie mi-am pus întrebarea dacă nu cumva ținta lor se rezumă la suma alocată de stat pentru campanie. Unora le-aș face cadou o oglindă. Altora le-aș dărui o zi de muncă în fotoliul râvnit, ca să-i pot întreba dacă mai vor. Pentru perioada următoare aș investi și în căști, de ambele feluri pentru ca se vor vinde si cele anticucuie și cele ca să nu-ți prinzi urechile, dar mai ales cele pentru subtitrare.
compania selectorală