Sub titlul „50 de ani de poezie trăită” (conferinţă/lectură), poetul, dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec s-a revăzut cu rădăuţenii, graţie manifestării organizate de {jcomments on} Societatea Scriitorilor Bucovineni şi Librăria Cărturăreşti din Suceava, în parteneriat cu Hotelul Gerald’s din Rădăuţi, Societatea pentru Cultură şi Literatură în Bucovina, Cabinet av. Traian Andronachi, Colegiile Naţionale „Eudoxiu Hurmuzachi” şi „Andronic Motrescu”. Surpriza întâlnirii a venit din partea trupei ADOLESCENŢII de la Colegiul Andronic Motrescu, recent premiată la Festivalul de Teatru pentru Tineret, care a interpretat una din piesele scrise de Matei.
