Performanța înseamnă implicare, responsabilitate, dedicare. A fi performant devine, pe zi ce trece, sinonim cu a fi elev la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți. Legătura invizibilă dintre actanții unui parcurs didactic de succes – elevi, profesori, părinți – devine mai puternică odată cu implicarea comunității locale. Doar împreună putem construi o școală pe măsura dorințelor și a aspirațiilor elevilor noștri.
În spiritul Crăciunului, printre colinde și urările aduse de Corala „Sf. Daniil Sihastrul” coordonată de doamna profesor Leon-Postolache Miriam, printre fulgi de zăpadă, cetină verde de brad, acorduri diafane de pian cu care ne-au încântat elevii Susnovici Miruna (clasa a XII-a E) și Serediuc Remus (clasa a VI-a), astăzi, 22 decembrie 2021, în prezența diretorilor colegiului, profesor Puiu Adrian-Nicolae și profesor Lăzărescu Luminița, inițiatori și organizatori ai manifestării, și a cadrelor didactice, a avut loc festivitatea de premiere a celor 24 de elevi care au încheiat anul școlar trecut cu media generală 10, fiindu-le decernat premiul „I.G. Sbiera”, precum și a celor 10 absolvenți care au obținut cele mai mari medii la examenul de Bacalaureat, care au fost laureați cu premiul „Ernst Rudolf Neubauer”. Prin amabilitatea și generozitatea domnului Constantin Luchian, consilier local, director al firmei Atlantis Gold, precum și prin implicarea și bunăvoința colegilor noștri, doamnele Gabriela Coaja, Rodica Hrihor, Elena Anton și domnii Adrian Bodnarescu și Iulian Halip, care au obținut alte sponsorizări, elevii performanți ai Colegiului au fost recompensați cu premii în valoare de 100 de lei, pentru premiul „I.G. Sbiera”, și 150 de lei pentru premiul „Ernst Rudolf Neubauer” și 250 de lei pentru Bianca Teleagă, absolventa noastră de 10 la Bacalaureat 2021. Totodată, a fost premiată eleva Mădălina Amăistroaie din clasa a XII-a B, calificată și participantă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ediția 2020 – desfășurată in 2021, fiind recompensată cu suma de 2.600 lei, oferită, de asemenea, de firma Atlantis Gold, prin intermediul domnului Constantin Luchian.
Au primit premiul „I.G. Sbiera” elevii: Juravle Bianca Maria și Vicol Claudiu Dorin (clasa a V-a), Cîrciu Tiberiu Theodor (clasa a IX-a A), Parasca Mihai, Tablan Alexia Maria, Văcaru Andra Gabriela (clasa a IX-a C), Costache Manuela Alexandra, Moroșan Ioana Valentina, Pătrăucean Bianca (clasa a IX-a E), Chelba Sergiu Mihai, Ciobîcă Denisa (clasa a X-a A), Bărbuță Theodora Elena , Coroamă Elena Doruța, Juravle Oana Mădălina, Moloci Anastasia (clasa a X-a C), Fîșcu Matei Mihai, Simionesi Denisa Maria (clasa a X-a E), Țugui Cosmin (clasa a XI-a E), Avram Miriam, Bîrsan Bianca Gabriela , Bondor Andreea Daniela, Iacoviță Paula-Aurica (clasa a XII-a C), Chirilă Andrei-Ștefan, Rîmbu Iuliana-Maria (clasa a XII-a E).
Premiul „Ernst Rudolf Neubauer” a fost acordat elevilor: Teleagă Bianca Ioana (clasa a XII-a E), Juravle Vasile Marcel (clasa a XII-a B), Chirilă Andrei-Ștefan (clasa a XII-a E), Goraș Gabriela-Elena (clasa a XII-a E), Marici Anastasia (clasa a XII-a E), Anfimov Vladimir (clasa a XII-a A), Pleșca Maria-Mihaela (clasa a XII-a B), Lavric Georgiana-Iulia (clasa a XII-a C), Șcheul Lidia-Adriana (clasa a XII-a B), Ungurean Ana-Maria (clasa a XII-a A).
Mulțumim elevilor, profesorilor, părinților, precum și sponsorilor pentru implicare, responsabilitate, dedicare!