Am început să citesc o carte, nu pentru că titlul ar fi incitant, nici editura nu mă inspiră, și nu pare a fi genul meu, dar sper să-mi astâmpăr o curiozitate mai veche. Pe Iulian l-am cunoscut pe vremea când politiștii de frontieră erau verzi și împărțeau paza frontierei între gardă, veghe și somn, sub semnul de armă al grănicerilor. Pe lângă discursurile oficiale prilejuite de manifestări la care participau grănicerii era prezent în orice loc în care aveai ocazia să citești sau să reciţi câteva versuri. I-am asociat întotdeauna pe poeți cu sensibilitatea si cu fragilitatea, cu simtul frumosului, al esteticului și cu capacitatea de a asculta sau crea muzică, fie și cea a versului, în totală opoziție cu spiritul cazon, cu duritatea masculină, forța, rezistența și disciplina militară. Deseori mi-am pus întrebarea ce caută Iulian Melinte în cazarmă, ce l-a determinat să îmbrace uniforma? Citesc o
cate primită în dar cu dedicație și sunt convins că voi elibera "vocea" dintre coperți, care-mi va răsplăti curiozitatea. Atipic, lansarea cărții a avut loc în parc, surprinzand trecătorii unei ere prea grăbite pentru tipar. Printre ei, foști grăniceri, personaje de carte, puține câte au mai rămas….â
caporal de schimb
