După ce consilierii locali au dezbătut intens problema privitoare la paza și accesul în instituțiile de învățământ, pasând pisica între poliție, jandarmi, poliție locală și administrație, profesorii rădăuțeni se plâng că unele școli au rămas înafara planului de supraveghere și patrulare. În încercarea de a sensibiliza administrația locală, cadrele didactice au postat o scrisoare deschisă, pe mediile de socializare, prin intermediul căreia solicită fonduri pentru asigurarea pazei unităților de învățământ.
