Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Parlamentului European al Tinerilor

La Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi a avut loc prima sesiune a (EYP) din acest an din regiunea Moldovei și Bucovinei. Evenimentul, desfășurat în limba engleză în cea mai mare parte a sa, a reunit 20 de elevi de gimnaziu și liceu dornici să dezbată și să propună soluții pentru problemele actuale cu care Uniunea Europeană se confruntă. Participanții au avut ocazia să discute teme importante la nivel european, precum dezvoltarea inteligenței artificiale, cercetările medicale, cât și drepturile femeii. Prin aceste dezbateri, elevii au putut să-și exprime liber opiniile, să învețe unii de la alții și să colaboreze pentru a deveni următoarea generație de tineri implicați civic.
Sesiunea a fost organizată de Darius Scutariu, fost elev al colegiului, cu sprijinul facilitatorilor Clara Hurjui și Ștefan Buhă, precum și al organizatorului Luca Oprea-Gancevici. Aceștia le-au oferit elevilor participanți o experiență unică ajutându-i la fiecare pas cu explicații și îndrumări.
În urma sesiunii, participanții au devenit membri oficiali ai European Youth Parliament România, având acces să participe la sesiuni organizate de alte state membre ale Uniunii Europene, dar și să devină oficiali la alte sesiuni din cadrul organizației. Evenimentul a fost un real succes, demonstrând încă o dată importanța implicării tinerilor în discuțiile despre viitorul Europei.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro