Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Musafiri la școala de vacanță

Ziua de 25 August, părea o zi normală, la Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc”, o zi normală de vacanță, în care clasele sunt animate de cadre didactice și elevi, angrenați în diferite activități specifice, de la curățenie și până la cursuri de vacanță, fără evaluări, dar menite să mai potolească setea de cunoaștere sau curiozitațile unor pasiuni. La un moment dat ușa cancelariei se deschide și directorul Marcel Colibaba este surprins de vizita dramaturgului rădăuțean Matei Vișniec, însoțit de câțiva actori de la Teatrul sucevean care-i poartă numele. Printre ei, stră-stră-nepoata lui Gheorghe Popadiuc, fost consilier local, director de școală și vreo zece ani primar, omul al cărui nume îl poartă acestă școală de 120 de ani. Vădit emoționată, actrița intră pentru prima dată în școala înființată de strămoșul ei, deși a locuit cândva la câțiva pași de școală. După întâlnirea din curtea școlii, elevii s-au împărțit în două grupe de vârstă, iar „musafirii” și-au intrat în roluri și le-au citit copiilor texte de Matei Vișniec. Ca de obicei, dramaturgul a dăruit cu generozitate câteva cărți pentru școală.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro