Proiectul ISTORIE și MUZICĂ III este un maraton cultural interdisciplinar care se desfășoară în perioada 3–9 octombrie 2024, în 5 localități din județul Suceava: Vatra Dornei, Suceava, Moara, Gura Humorului și Rădăuți, centrat pe evocarea unor personalități și momente importante din istorie, prin organizarea de conferințe-concert care îmbină istoria cu muzica clasică, literatura și teatrul, fiind organizat de Casa de Cultură Rădăuți, Primăria Municipiului Rădăuți și Asociația Klavier ART, având ca parteneri: Protopopiatul Rădăuți, Uniunea Polonezilor din România, Muzeul Național al Bucovinei, Comunitatea Evreilor Rădăuți, Best Western Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului și ca sponsor compania EGGER.
Luni, 3 octombrie, Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, a găzduit evenimentul „Dosoftei – făuritorul stihologiei româneşti” .
Conferința-concert a marcat 400 de ani de la nașterea Mitropolitului Dosoftei, prin prelegerea susținută de prof. univ. dr. Remus RUS, despre contribuțiile culturale și istorice ale Mitropolitului Dosoftei în evoluția limbii. Manifestarea a fost completată de concertul susținut de duo-ul pianistic Corina RĂDUCANU și Eugen DUMITRESCU și de Corala „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți. Evenimentul a fost moderat de către prof. dr. Liviu Marcel UNGUREAN.
În program:
Charles GOUNOD/Georges BIZET Ave Maria
Johann Sebastian BACH/Leonard DUCK Wachet auf, ruft uns die Stimme Cantata BWV 140
Johann Sebastian BACH/Leonard DUCK Wohl mir, daß ich Jesum habe Cantata BWV 147
Johann Sebastian BACH/Leonard DUCK Schafe können sicher weiden Cantata BWV 208
Johann Sebastian BACH/György KURTÁG Gottes Zeit ist die allerbeste Zeit Cantata BWV 106
Johann Sebastian BACH/György KURTÁG Alle Menchen mussen sterben Coral BWV 643
Limba noastră • Mărturisiți-vă Domnului • Stihira a 2-a glasul 8 • Doamne, auzi glasul meu • Rugăciune • Graiurile mele • Sub milostivirea ta