Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret în cooperare cu autoritățile de frontieră din Ucraina au depistat trei cetățeni străini, doi din Egipt și unul din Yemen, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în România din Ucraina.
Marți, 31 martie, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră au depistat în apropierea liniei de frontieră, pe direcția localității Văscăuți, trei bărbaţi, cetățeni străini. După verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că doi din bărbați sunt din Egipt, cu vârsta de 24, respectiv 28 de ani, iar cel al treilea cetățean este din Yemen, în vârstă de 44 de ani și intenţionau să ajungă în Germania.
La rândul lor, autoritățile de frontieră din Ucraina ne-au anunțat că pe aceeași direcție au depistat și reținut doi cetățeni din Egipt, constatându-se ulterior că fac parte din același grup.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform acordului între Comunitatea Europeană și Ucraina privind readmisia persoanelor, cei trei cetățeni străini au fost preluați de autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.