olițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, au depistat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Brodina, doi bărbați de origine afro-asiatică, care nu își justificau prezența în zonă de frontieră. În cadrul verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni algerieni, cu vârste de 25, respectiv 27 de ani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun conform procedurilor legale în vigoare.
