Un echipaj al poliției de frontieră a identificat, pe un drum forestier de pe raza comunei Brodina, jud. Suceava, un autoturism marca Opel Vectra despre care existau suspiciuni că transportă țigări de proveniență ucraineană. La oprirea acestuia, conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de către polițiști și a continuat deplasarea în mare viteză. Poliţiştii de frontieră au urmărit mașina și după scurt timp autoturismul în cauză a fost găsit abandonat. În apropiere a fost depistat conducătorul maşinii, cetăţeanul român Mihai M, de 30 de ani. În portbagajul mașinii abandonate au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, ulterior autoturismul marca Opel Vectra în valoare de 4.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea anchetei. În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 2.880 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. În timpul verificărilor s-a constatat faptul că bărbatul nu avea permis de conducere.
