Când mi-ai trimis poza cu brăduții, luminile și ornamentele din orașul tău m-am gîndit că suntem în aceiasi țară, că n-am nici o vină că m-am născut aici și am făcut eforturi să gândesc pozitiv, căutând cu disperare să mă agăț de orice ar fi demn de adăugat pe o listă care să ne ridice și pe noi deasupra, să ne scoată în față, să fim unici, ba chiar mândri. Am trecut prin orășelul copiilor, târgul de Crăciun, piața de iarnă sau cum s-ar mai putea numi și am realizat cu cât se pot dizolva intențiile între o ședință de Consiliu Local și un șmen de bazar cu pretenții de weihnachtsmarkt, în care turta dulce și vinul fiert cu scorțișoară s-au topit în produse tradiționale cu etichete made in turkish.
În cep să cred că ne merităm soarta, fără să fim victimile vreunui ghinion premeditat, ci mai degrabă tributari prostiei ambalate în mândrie și orgolii viu colorate. În câte alte orașe ar fi posibil ca între ora opt și noă dimineață, chiar de Sf. Nicolae, să găsești patru cafenele din zona centrală închise, în timp ce patronii se plang ca afacerile șchioapătă? Unde o mai fi la această dată brazii gata ofiliți și încă ne împodobiți pe motiv de sărbătoare sau zi liberă? Da măcar la noi e zăpadă…, nu multă, dar suficientă cât să acopere unele mizerii…
