Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Comunicat de presă al domnului președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe ȘOLDAN

Varianta ocolitoare a Sucevei și DN 2H, Rădăuți – Vicovu de Sus, vor fi modernizate.

În urma numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind starea unor tronsoane de drumuri naționale din județ, am discutat cu reprezentanții DRDP Iași și am făcut demersuri la Ministerul Transporturilor pentru alocarea fondurilor necesare.

Cu sprijinul ministrului Sorin Grindeanu, am obținut finanțarea pentru a începe în perioada următoare lucrările de asfaltare pe două tronsoane majore: varianta ocolitoare a municipiului Suceava, pe sectorul cuprins între „Zidul Morții” și ieșirea pe E85, spre Rădăuți/ Siret, și DN 2H, de la Rădăuți la Vicovu de Sus, pe o distanță de aproximativ 15 kilometri.

Atât pe varianta ocolitoare a Sucevei, cât și pe drumul Rădăuți – Vicovu de Jos vor fi turnate noi covoare asfaltice și vor fi refăcute marcajele rutiere pentru a crește siguranța traficului.

Chiar dacă aceste drumuri nu sunt în administrarea Consiliului Județean, mă interesează întreaga infrastructură rutieră a județului, pentru că starea drumurilor afectează direct viața oamenilor și dezvoltarea economică a Sucevei.

Mă bucur că am găsit sprijin la Ministerul Transporturilor și îi mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu pentru implicare.

Știu că mai sunt și alte drumuri care au nevoie urgentă de intervenție și îi asigur pe suceveni că voi continua să mă zbat pentru a aduce cât mai multe investiții în județ pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Le transmit totodată un mesaj clar constructorilor: în mandatul meu nu voi tolera lucrări de mântuială, drumuri peticite și reparații care nu rezistă în timp.

Vreau drumuri sigure, durabile și lucrări de calitate, iar firmele care nu respectă aceste standarde nu vor mai avea loc pe șantierele din Suceava.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro