Cu mult entuziasm, studentele Andreea Petrescu, Gabriela Gâtman, Lavinia Moscaliuc și Geanina Romașcan, din anul I la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, membre ale departamentului Activități Academice al Asociației Europene a Studenților în Drept (ELSA), alături de directorul colegiului, prof. Adrian Puiu, de asemenea student la facultatea de drept, au susținut o prezentare pe tema violenței domestice și au interacționat cu elevii claselor 11 E și 11 F.
Prezentarea a fost parte a evenimentului ELSA4Schools, având ca scop promovarea responsabilității sociale a studenților la drept prin abordarea unor teme de importanță socială în fața elevilor. Violența domestică, un fenomen de amploare în societate, a fost aleasă ca temă pentru a informa și conștientiza elevii despre cauzele, caracteristicile, modurile de manifestare, consecințele sociale, medicale și legal-juridice în sfera dreptului penal, precum și despre modalitățile de combatere a acesteia. Activitatea s-a dorit a fi un moment de conștientizare a elevilor despre importanța combaterii violenței de orice tip si a luării de atitudine atunci când aceștia iau la cunoștință cazuri de violență.
