Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit ascunse în rezervorul și sub scaunele din față ale unui autoturism oprit în trafic, 810 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free.
Țigările și autovehiculul au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul este cercetat acum pentru contrabandă.
În data de 21 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret au desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, la ora 23.45, colegii noștri au oprit în trafic, pentru control, în orașul Siret, un autoturism marca Volkwagen, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.
La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit sub scaunele din față ale autoturismului 110 pachete de țigări, drept urmare, s-a procedat la conducerea cetățeanului împreună cu mijlocul de transport la sediul sectorului. În urma efectuării unui control mai amănunțit au mai fost descoperite, într-un locaș special amenajat în rezervorul autoturimului, 700 pachete de țigări. Întreaga cantitate de țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 9.477 lei, dar și autoturismul în valoare de 5.000 lei au fost indisponiblizate în vederea continuării cercetărilor.
Drept, urmare, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.