În data de 7 decembrie, în jurul orei 18.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina au descoperit în zona localității Falcău, 15 colete care conţineau ţigări de contrabandă, abandonate în anexa unui imobil nelocuit. În cel mai scurt timp, au fost anunţate autorităţile ucrainene despre evenimentul de frontieră în vederea efectuării cercetărilor în comun a cazului. Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, au rezultat 14.934 pachete cu ţigări, în valoare de 175.000 lei ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru identificarea persoanelor implicate în activitatea infracțională.
