Marți, 15 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava s-au deplasat la un imobil nelocuit de pe raza localităţii Straja, despre care aveau date că se află depozitată o cantitate mare de ţigări provenită din activităţi de contrabandă. La faţa locului au depistat, în curtea imobilului respectiv, trei autovehicule, două mașini încărcate cu colete ce conţineau ţigări şi un autoturism de teren fără numere de înmatriculare. Cele trei autoturisme au fost transportate la sediul serviciului, unde în urma inventarierii au rezultat 29.810 pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 350.000 lei ridicate în vederea confiscării, iar cele trei autoturisme în valoare totală de 56.000 lei, folosite în activitatea infracţională au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerii la răspundere a acestora.
