Aflată la cea de-a doua ediţie, “CUPA MEDISTOM” este competiţia ce a reunit la Rădăuţi aproape o sută de iubitori ai tenisului de masă, veniţi din câteva judeţe. Frumuseţea întrecerii constă în faptul că sportul nu are vârstă, aici având posibilitatea de a se înscrie participanţi pensionari dar şi preşcolari. Desigur că în oricare sport există vârfuri şi elite, dar care se înscriu în competiţie mai degrabă din dragostea pentru mişcare decât pentru valoarea premiului. Sponsorul principal şi organizatorul „MEDISTOM” reprezentat prin dr. Dumitru Pomohaci, reuşeşte şi de această dată să se autodepăşească fără să semnalizeze, reunind sportivi de valoare şi sponsori pe măsura eforturilor depuse. Manifestarea se desfăşoară în parteneriat cu C.S.M. Bucovina Rădăuţi.
ping-pong
