În prima zi a lunii August, primarul Nistor Tătar a trecut în revistă lucrările la centura municipiului. Ulterior ne-a declarat că deși constructorii s-au confruntat cu un anotimp ploios și unele situații neprevăzute au creat o listă de lucrări suplimentare, totuși lucrarea în ansamblu va fi finalizată înainte de termenul prevăzut (2020). Tătar a mai apreciat că lucrările sunt de bună calitate și constructorul este serios. Cu un efectiv de peste 200 de muncitori în zonă, cu numeroase utilaje de mare capacitate constructorul grăbește această lucrare, întrucât are comenzi în alte zone. Pe unele tronsoane terenul este deja pregătit pentru turnarea covorului asfaltic, primul pe care va începe această operațiune fiind cel dintre Volovăț și Marginea. Se lucrează, tot într-un ritm alert și la pasajele peste drumuri sau căi ferate, unde deja s-au montat stâlpii pentru pasarele – a mai precizat Nistor Tătar.
