Vin de la Suceava și în întuneric, șoseaua seamănă cu două trenuri care îşi încrucișează traseele trecând unul pe lângă altul. Parcă aş fi unul din vagoane. Nici pomeneală să depășești, sau să-ți schimbi viteza. Pe contrasens idem. În răstimpuri, „salutăm” câte unul care încă nu ştie de unde se schimba fază lungă și mulți care circulă într-un far deşi un bec e mai ieftin decât o bere. Deodată, peste caniculă, noapte și aglomerație, întunericul este brusc sfâşiat de flashuri albastre care-mi inunda mașina reflectând din retrovizoare și evident
trag imediat pe dreapta. În acelaşi moment sunt depășit de o mașină, normală, cu număr de înmatriculare austriac și până să gândesc cum se transmit complimentele materne în germană, observ că și cei din faţa mea servesc aceeaşi lecție de educaţie rutieră. Herzlich Willkommen! deși cu siguranță, dincolo de numere, șoferul ar răspunde: „ – Șhi wăi n-am voii? Am cu și!”
