Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Substanțe toxice depistate în mașină

Un cetăţean român este cercetat după ce la intrarea în ţară, prin PTF Siret, în maşina acestuia au fost descoperite 48 recipiente din plastic cu substanțe toxice.

În data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 11.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, un cetățean român, cu domiciuliul pe raza județului Suceava. Bărbatul în vârstă de 49 de ani, conducea un autoturism marca Opel, înmatriculat în România.

Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control formată din polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, în urma controlului au fost descoperite în portbagaj 48 recipiente din plastic cu substanțe toxice, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă calificată și transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro