Tipărire

Ședința Consiliului Local

in .

 

Cu mai puține mofturi decât în primele ședințe, dar pe aceiași partitură în tonalități de dușmănie, consilierii și-au disputat cele 35 de proiecte de hotărâre ca și când numărul voturilor s-ar fi scris pe tabela de marcaj. Față de alte ședințe am remarcat totuși apariția unui element de noutate: teama. Au început câțiva să conștientizeze că dincolo de funcție există o responsabilitate, dacă nu față de electorat, cu siguranță față de instituția care i-ar putea trage la răspundere pentru consecințele unor voturi. Olărean a lipsit, iar ALDE a solicitat votul nominal de câte ori a avut ocazia și tot de atâtea ori s-au abținut sau au votat împotrivă. Dacă aveți răbdare urmăriți înregistrarea să vedeți ce au aprobat, cine a fost împotrivă, care școală se numește Dimitrie Cantemir, cine votează pentru blocuri printre case, cum sau de ce pescăria devine cabinet parlamentar și cine mai beneficiază de scutiri la impozite și taxe.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Comentarii   

 
0 #11 Han 28-01-2017 09:39
luati si aeru dintre case ca si asa pute peste tot de la weceuri de lemn, asa ca dati inainte cu blocuri intre case ca sa stie gogomanii ca nu se joaca ei cu constructorii de blocuri
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+2 #10 Dorel 27-01-2017 13:40
Marti sedinta extraordinara si din nou pe ordinea de zi se solicita aprobarea CL blocuri intre case.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
-1 #9 nota 27-01-2017 11:06
cica oly a lipst! vrăjeală că și-a lăsat mintea la preda., oricum o singură bujie suficientă la doi.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+2 #8 mitica ciobanul 27-01-2017 08:27
Acum s a confirmat practic ca Mihalescu a facut blat cu Tatar in campanie impotriva lui Miron. Un nou blat unde consilierii pnl au fost obligati de acesta sa voteze apartamentul penal a lui Loghin si trecerea comunalelor la primarie la schimb cu pescaria . Curat TRAFIC DE INFLENTA
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+7 #7 observatie 27-01-2017 07:36
Sa vedem cum vor raspunde consilieri care au aprobat scutirea de impozit la Habitat asta este o hotarare imputabila, deoarece exista hotarare judecatoreasca ca Habitatul este dezvoltator imobiliar, nu da locuintele gratuit la oameni ca sa beneficieze de scutire la impozit ci contracost. ATENTIE este vorba de peste 150000 ron impartit la 13-14 consilieri calculati cat revine la fiecare consilier de platit cand va veni curtea de conturi.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
-1 #6 Moise 27-01-2017 06:05
Deputatu lu peste :lol: :lol: :lol: noroc ca mai e Miron prin :lol: :lol: :lol: ăla, ca el rezolvă toate. :-x :-x
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+5 #5 Păstorul cioban 27-01-2017 04:45
Waaaa :-x :-x da ce să facă Mihăilescu cu birou parlamentar? Voi chiar îl vedeți vorbind de la o tribună?la vreun radio sau TV?şi în campanie a vorbit ca pestele, vă fi încă unul trimis să-și rezolve problemele personale. Mândria şi prostia. :o :o :o aștept nerăbdătoare o conferință de presă cu domnu deputat.am schimbat coafeza cu pestele.halal!
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+5 #4 Coca 27-01-2017 03:41
Urâtă atitudinea sfidătoare a primarului care cum se vede trebuie sa aibă cel mai important cuvânt şi nu cumva sa fie contrazis.omul din critică mai învață, o diferență de opinie, discutată civilizat este constructiva. De pluralismului ideilor a auzit acest "domn"? De ce stă tolănit ca la cârciumă? Şi poziția trădează disprețul fata de restul oamenilor.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+2 #3 Florea 27-01-2017 03:34
Interesantă mișcarea cu cabinetul donat pe interes, acuma ca şi mormonii au parlamentar, totul în sedinte este pe interes. Da multi nesimtiti care au uitat că spuneau fără blocuri intre case. Bravo alde, upr şi cei care nu au votat.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 #2 olga 26-01-2017 21:21
Cu ani în urmă Dumitru Mihălescu era doar PD-ist simplu, apoi a ajuns consilier şi pana sa ajungă deputat a cumpărat pe sub masă o bramă închisă abuziv în blocul lung de pe str. Putnei şi devenită sediu de partid. Fostul sediu s-a transformat apoi într-o bibliotecă neoprotestanta pentru bisericosii din care se trage şi actualul deputat. O fi trecute, vechi şi spălate dar pentru cei ce nu cunosc istoria se repetă. În buricul târgului există un spațiu încă nevandut, pe care olarean la dat cu destinație pescărie şi la care ravneste şi avocata rusu. Aici poveștile se leagă şi mesterii de la butoane caută soluții prin care o pescărie sa devină cabinet parlamentar. Deocamdată, evident, că după ce se impute traba, sediul se transformă în ce vrea el ca doar n-o sa pută vesnic a peste. Ați aflat şi voi? Da măcar stiti şi pentru ce se dă pescaria la troc? Degeaba? Pe două pensii mici că nu stiti . am scris asta inainte de sedinta si s-a adeverit.
Citat | Raportează către un administrator