Tipărire

Holzindustrie Schweighofer investește în educație

in .

Pentru cei care data de 12 septembrie a însemnat mai degrabă o zi petrecută în secţia de pediatrie din spitalele din Rădăuţi şi Siret, angajaţii de la firma Holzindustrie Schweighofer au pregătit ghiozdane cu cele necesare începerii şcolii: creioane colorate, acuarele, carioci, penare echipate, caiete, cărţi de colorat pentru cei mai mici şi cărţi de beletristică şi dicţionare pentru cei mai mari. Angajaţii Holzindustrie Schweighofer au vizitat copiii din cele două spitale, marcând astfel, printr-un gest de solidaritate data de 12 septembrie. Dan Bănacu, director general Holzindustrie Schweighofer România a precizat: ,,Educaţia este unul din cei trei piloni ai programului nostru de responsabilitate socială. Ne implicăm activ în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia având astfel certitudinea că fiecare proiect realizat este practic o investiţie sigură în viitorul nostru. Fie că vorbim de renovarea şcolilor, acordarea de burse, echiparea laboratoarelor cu instrumente sau construirea unor noi obiective, compania noastră este şi va fi partenerul de încredere al instituţiilor de învăţământ. Toate proiectele noastre - deja realizate sau în curs de implementare - o dovedesc.” Şcoala Gimnazială ,,Petru Muşat” de la Siret, Centrul „Maria Ward”, fost „Gepetto”, de la Rădăuți, laboratoarele de Biometrie Forestieră din cadrul Universitatăţii Ştefan cel Mare din Suceava şi Universităţii Transilvania din Braşov, burse anuale pentru studenții merituoși, fiecare în valoare de 8.000 lei sunt doar câteva din acţiunile de responsabilitate socială ale companiei.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Comentarii   

 
+3 #16 Ahile 22-09-2016 18:47
Nici nu mai ai cu cine demonstra in strada .Sindicatele sunt de rahat , clasa muncitoare a fost nimicita , decimata , transformata intr-un fel de iobagi . Partide nationale sau nationaliste , in mare voga in occident ,la noi sunt marginalizate. Stanga Europeana in Romania nu exista !... In Marea Britanie domina Partidul Laburist - muncitoresc in traducere , in Franta sindicatele si comunistii se bat cu jandarmii pe strazile Parisului pentru drepturile lor , comunistii guverneaza in Grecia , si sunt o forta in parlament in Italia , etc. Sunt o contrapondere extrem de importanta in fata capitalismului corupt , agresiv si abuziv . La noi sunt interzisi !
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+4 #15 gelu 22-09-2016 08:40
La revolutie au murit oameni, iar cei care au falimentat fabricile au prosperat, au facut politica pentru interesul lor iar restul cetatenilor au ajuns muritori de foame s-au distrus familii cu plecarea unui sot in alte tari la munca si banditii au adus investitori care au distrus padurile, indiguiri nu au facut asa au venit inundatiile peste casele oamenilor
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+3 #14 Traian 22-09-2016 08:30
De acord cu Ahile,dar ce sa faci ca nu mai este sange in instalatie a urmasilor, acum sunt doar zombi, asta e dupa 26 ani de intoxicare, iar astia de azi de la conducere, ne0au bagat in coma
Mergi si vezi ce vile si ce lux au ei si in ce conditii si mezerie stau restul radautenilor
Daca nu ai loc de munca nu ai bani, deci esti muritor de foame iar altii au asa un lux
Trebuie sa le fie luate toate vilele, pentru ca inseamna ca nu au platit impozite la stat
Din munca cinstita nu iti poti face nici macar o casa, doar in 20 ani poate,nicidecum vile cum au ei si in zone rezidentiale din oras, cele mai bune
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+3 #13 Ahile 22-09-2016 07:05
Astia care ne-au pradat padurile strabune trebuie tratati ca la MARASTI , MARASESTI SI OITUZ !!!
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+2 #12 Guta 18-09-2016 03:57
Se vede clar ca Olga e angajata austriecor si nu pe bani putini
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+2 #11 Adrian 17-09-2016 17:02
Interesul a fost doar in campanie, iar de Nicolau ce poto sa mai spui decat ca e un nimicar
Culmea e ca este in consiliu local dar pesemne ca astia ajung la conducerea orasului, trebuie sa fii tradator, turnator, etc si asa reusesti pas cu pas si din aproape in aproape sa distrugi acest oras care a fost poate cel mai frumos din bucovina
Oricum acum e orasul cel mai urat dovada ca cei de la conducere isi bat joc de localnici, strazu la cartierl de case de la toloaca zero, luminat pe acele strazi zero, apa si canalizare zero, etc si in rest circ circ circ, dar fara paine ca e scumpa si in campanie s-a cheltuit si acum trebuie sa se scoata parleala
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+1 #10 gelu 16-09-2016 11:14
cei care au falimentat fostele fabrici au toate indemanarile la afacerile cu statul
iar ceilalti , la munca in spanie, italia sclavi
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+3 #9 Mitica 16-09-2016 09:01
investitorii din dealu crucii nu sant vinovati prea mult ei vor sa faca profit, logic, vinovatii sant cei care i-au adus aici si cei care au falimentat fabricile din zona, aia sunt vinovatii doar se stie
Citat | Raportează către un administrator
 
 
-4 #8 CC 15-09-2016 16:25
din seria „citesc și mă minunez” vă relatez că astăzi la o cârciumă de mare fitze din târgul nostru am găsit o muscă în supă. Sunt convins că mi-a căzut în farfurie răpusă de poluare, de lipsa copacilor, și încă mai studiez dacă nu cumva investitorii de la Dealul Crucii nu-s vinovați și de cutremurul din Italia că am auzit azi de la un prieten.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+2 #7 olga 15-09-2016 16:21
sunt pensionara, de cativa ani domn „irealist„ insa spre deosebire de altii nu ma las injectata din prima cu perfuzele politice din ciclul celor care zbierau in 90 NU NE VINDEM TARA si dupa 2000 faceau „loby sa atraga investitori„ ......
Citat | Raportează către un administrator