Holzindustrie Schweighofer extinde programul de burse acordate viitorilor specialiști în industria lemnului

Compania Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare investitor greenfield din industria de prelucrare a lemnului din România și partener al instituțiilor de învățământ, va acorda, în anul universitar 2017 – 2018, 24 de burse lunare studenților cu rezultate remarcabile în domeniul silviculturii și ingineriei lemnului. Fiecare bursă are o valoare totală de 8.000 de lei pentru întregul an universitar.

,,Viitorii profesioniști în industria lemnului au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru cercetare și inovare dar și de recunoaștere a cunoștințelor acumulate. Programul  de burse, derulat de compania noastră până acum, a arătat rezultate remarcabile. Unii dintre foștii bursieri Schweighofer au continuat cariera în domeniul cercetării iar alții sunt deja angajați la companii de renume.

Tocmai de aceea, Holzindustrie Schweighofer a extins  programul de burse pentru studenți. Dacă până acum am fost alături de studenții din Suceava și Brașov, anul acesta vom acorda burse și studenților de la  Facultatea de Horticultură, Secția Silvicultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Pentru că astăzi este Ziua Mondială a Educației dorim să felicităm profesorii  îndrumători ai foștilor dar și viitorilor bursieri Schweighofer și să le mulțumim pentru implicare și pentru tot ceea ce fac pentru educația noilor generații’’, a precizat Dan Bănacu, Director General Holzindustrie Schweighofer România.

Bursele Holzindustrie Schweighofer sunt repartizate în mod egal la:

  • Facultatea de Silvicultură – Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava (6 burse)
  • Facultatea de Ingineria Lemnului – Universitatea ,,Transilvania” din Brașov (6 burse)
  • Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere – Universitatea ,,Transilvania” din Brașov (6 burse)
  • Facultatea de Horticultură, Secția Silvicultură – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

Câștigătorii burselor sunt desemnați de către reprezentanții facultăților în urma unor concursuri ce cuprind probe teoretice și practice organizate de către universitățile partenere. Anunțurile despre program, metodologie și bibliografie se regăsesc la secretariatele facultăților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *