dezinsecție

Primăria municipiului Rădăuți va efectua în data de 21 iulie 2017 în intervalul orar 19, 00 – 21, 00 și în data de 22 iulie 2017 în intervalul orar 6, 00-8, 00, activități de aviotratament pentru combaterea țânțarilor și a muștelor deasupra municipiului, în special pe zonele cu aglomerație locativă mai mare și pe zonele cu mulți arbori din zona centrală (aproximativ 300 ha). Se va utiliza ca substanță insecticidă -Aqua K-Othrine, iar ca solvent-apa. Substanțele din gama K-Othrine (Aqua K-othrine) sunt considerate

cele mai bune insecticide existente pe piață la ora actuală, care se pretează a fi folosite la dezinsecții urbane (Străizi, parcuri, piețe, arii rezidențiale, complexe de locuințe), in special prin realizarea acestei manopere pe cale aeriană și sunt recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Vă recomandm a evita deplasarea pe cat posibil in aceste zone, in intervalele orare menționate. Manopera va fi efectuată cu un elicopter specializat (Robinson R44), dotat cu instalație de dispersie, care apartine SC FLY COMPANY SRL Oradea. Se va efectua un rapel al acestei dezinsecții, la 21 de zile pentru o mai bună eficiență.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *