Comemorarea și cinstirea lui Mihai Eminescu la Mănăstirea Putna – 14 ianuarie 2018

În zilele de 14 și 15 ianuarie, în Suceava se desfășoară a XXVII-a ediție a Festivalului literar „Mihai Eminescu”. Duminică, 14 ianuarie, la ora 13.30, participanții au ajuns la Mănăstirea Putna, pe urmele lui Mihai Eminescu și pentru a-l pomeni creștinește. Este o tradiție a acestui festival – la Putna s-a venit și în toate edițiile anterioare. Este firesc, pentru că Eminescu a iubit această mănăstire, a prețuit-o în mod deosebit, a scris despre ea și a venit aici într-un moment fundamental al vieții sale. În anul 1871, pe când mănăstirea se afla în afara granițelor românești, fiind încă sub stăpânire austriacă, el a fost inițiatorul, smerit și discret, al Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni, care a avut loc aici, în jurul mormântului Sfântului Ștefan cel Mare, mormânt pe care el îl numea „altarul conștiinței naționale”.

Avea 21 de ani atunci, dar era cuprins în întregime de dorul binelui și al unității românilor. Așa a devenit însuflețitorul acestei serbări, care a chemat românii la unitate culturală și națională. Atunci a avut loc primul congres al studenților români, care au discutat cum să parcurgă drumul spre Marea Unire. Unire care, și prin contribuția lor, va fi dăruită de Dumnezeu neamului românesc după aproape 50 de ani de la această primă serbare a românilor de pretutindeni

În biserica mănăstirii a avut loc Slujba parastasului pentru Mihai Eminescu și familia sa. Au slujit Părintele Stareț al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, alături de preoți și diaconi din obște. După slujbă, Părintele Stareț al mănăstirii a ținut un cuvânt despre iubirea de patrie, de Biserică și de limbă a lui Mihai Eminescu, îndemnându-i în încheiere pe români să aibă dorul lui Eminescu pentru România cea adevărată. Apoi, Părintele Stareț a prezentat un pliant dedicat Marii Uniri, realizat la mănăstire, care va fi oferit gratuit celor care vor veni în 2018, Anul Centenar, la Putna.

În continuare, participanții au depus coroane la bustul lui Eminescu din incinta mănăstirii și au mers în Sala Eminescu din Casa Domnească a mănăstirii. Aici a avut loc întâi un microrecital susținut de elevii școlii din Putna. A urmat decernarea Premiului „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană pe 2017. Premiul a fost obținut de către profesorul universitar doctor Ștefan Munteanu, pentru volumul „Opinii privind filosofia lui Eminescu”, care a subliniat în cuvântul său că „Eminescu a dus și poezia și filozofia la întâlnire cu Absolutul”.

Montaj și imagine: Iosif Andronic

Distribuie articolul!

Leave a Response