Uncategorized

Șerban Cotos pregătit pentru Campionatele Naționale

Șerban Cotos pregătit pentru Campionatele Naționale

În vârstă de 15 ani, înotătorul rădăuţean a fost declarat până acum de 14 ori campion naţional al României, de 29 de ori vicecampion naţional şi de 19 ori a ocupat poziţia a treia. De asemenea, Şerban Cotos a fost declarat cel mai bun înotător din România la 13 ani şi la 14 ani, iar […]

145 de ani de elită în învățământ

145 de ani de elită în învățământ

La 145 de ani de la înființare, Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi a fost gazda unor manifestări menite să marcheze evenimentul. În debut, prof. Marian Olaru a vernisat pe holul liceului, expoziția de fotografie veche „Vârstele școlii”, trecând în revistă evoluția învățământului și personalitățile care s-au succedat la conducerea unității. Ziua colegiului a continuat la Casa […]

Rădăuțenii expun la Suceava

Rădăuțenii expun la Suceava

În ciclul de manifestări dedicate Zilelor Casei Corpului Didactic, Vineri, 3 noiembrie 2017, la Suceava, Muzeul de Istorie a găzduit vernisajul expoziției de pictură „99 + 1 = 100” realizată de copiii de la Așezământul Sfântul Ierarh Leontie Rădăuți în cadrul Atelierului de pictură Vasile Popescu. A fost prezent  dr. Olimpia Tudoran Ciungan – critic […]

Cetăţeni asiatici, au încercat să treacă ilegal frontiera

Cetăţeni asiatici, au încercat să treacă ilegal frontiera

În ziua de 29 octombrie, în jurul orei 03.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Siret  au observat, cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul ţării, pe direcția localității Vâșcăuți, la aproximativ 400 m faţă de linia de frontieră. […]

Final de festival

Final de festival

Vezi festivitatea de premiere de la „Toamnă la Voroneț”, cel mai longeviv festival internațional de film, fotografie și diaporamă din România.

Mesaj trimis

        Anuntul a fost trimis cu succes. Va multumim !