La o cafea cu „domnu` Mihai”

Dacă nu aş avea martori, mulți ar crede că povestioara este ficțiune. Sâmbătă dimineață, aleg să colind câteva magazine şi la un moment dat sunt apelat de cineva care-mi spune:  „-… fain articolul cu regele, chiar voiam să te întâlnesc, să-ți spun că eu, nu știu dacă mă crezi am fost la el acasă”. Știam că după `90, omul a fost la muncă în Elveția. Au fost pe atunci mai mulți din zona Rădăuţi. Continuă foarte afectat: „ lucram la un moș și ăla îmi zice într-o zi că o să mă ducă, în nord, la un român de-al meu, care spune că este rege, regele românilor. Ei erau prieteni, vechi, se înțelegeau tare bine. Am ajuns la el acasă, ne-a poftit înăuntru și s-a oferit să ne facă o cafea. Ne-a făcut-o chiar el. M-a întrebat dacă îl cunosc, dacă figura lui îmi este familiară. Am răspuns că nu. Zice:„ – sunt Mihai, regele românilor”. Habar nu aveam, i-am și zis, că pe la noi, în sat, la școală, nu ne-a zis nimeni despre rege. Avea o grădină foarte frumoasă și l-am întrebat dacă nu știe pe undeva, ceva de lucru, căutam de muncă. Am zis poate are nevoie la grădină. Era înalt, foarte elegant, dar simplu. M-a întrebat din nou despre rege și mi-am zis că „fură curent”, dar mai târziu, moșul elvețian mi-a spus că este regele Mihai I al românilor. În `98 când a venit la Putna, m-am dus și eu să văd dacă e același. Mi-am făcut drum printre oameni și am ajuns chiar în faţă. Țipam din toți plămânii „domnu Mihai, sunt eu…”. Că… eu așa-i spuneam domnu Mihai…  Aveam așa un sentiment de mare regret, că nu l-am onorat mai mult, că… nu i-am dat importanța cuvenită, dar sincer n-am știut. Acuma dacă spun cuiva că mi-a făcut cafea cine m-ar crede?

Distribuie articolul!

Leave a Response